CÂTEVA VASE CERAMICE DACICE DESCOPERITE ÎN ZONA INTRĂRII ÎN TURNUL LOCUINTA NR. 1 DE LA TILIŞCA -DEALUL CĂŢĂNAŞ

Abstract – A few Dacian ceramic vessels discovered in the entrance a rea of the dwelling tower No. 1 from
Tilişca- Câţiinaş Hill. This article presents four ceramic vessels (two fruit-di shes, a colander and a pitcher),
which were discovered in the Dacian fortress from Căţănaş hill (Ti lişca commune) . This objects were found
near the entrance from the ground tloor of the dwelling-tower no. I , during the 2004 excavations campaign.
From the chronological point of view (based on the typological method), this vessels belong to clasica)
Dac ian age, more precisely to the end of I 1h century AD.

Cuvinte cheie – La Tene, fortificaţie dacică, Tilişca
Keywords – La Tene, Dacian fortress, Tilişca

Aşezarea dacică de pe dealul Căţănaş Uud. Sibiu) a intrat în circuitul ştiinţific (doar)acum mai bine de trei decenii – cu toate că existenţa sa fusese semnalată încă de la sfârşitul secolului XIX de către Kiraly Pal, mai exact în anul 1 892, iar de atunci încoace o serie de studii şi articole au încercat să pună în valoare diferitele aspecte legate de viaţa celor care au populat zona Mărginimii S ibiului.

Dealul Căţănaş este situat în imediata apropiere a drumului care duce din Galeş spre Tilişca, pe partea dreaptă; încă din Sălişte el apare ca un masiv înalt, ascuţit, al cărui vârf domină întreaga vale. Spre est se învecinează cu vatra Galeşului, spre vest cu dealul „Cetate” (de care este despărţit printr-o şa extrem de bine conturată care este ocupată de o serie de gospodării şi de cimitirul comunei), iar spre sud este mărginit de vatra Tilişcăi. În partea de nord are din nou ca vecin un deal, „Dumbrăghiţa”, dincolo de care se ridică „Dealul Furcilor” ale cărui prelungiri merg până departe spre nord, despărţind depresiunea Săliştei de cea a Secaşului.

Înălţimea Căţănaşului atinge în partea sud-vestică 7 1 2 m, ridicându-se deasupra comunei Tilişca cu peste l 00 de metri. Din acest punct/ înălţime maximă a sa platoul superior al dealului coboară treptat (pe o distanţă de 230 m) spre nord-est după care coama dealului îşi schimbă din nou – brusc – direcţia spre est pentru încă 200 de m, urcând uşor. Apoi, se coboară pe o pantă lungă de 1 10 m, ajungându-se într-o puternică curmătură de unde se urcă mai departe, spre est, pentru încă 300 de m, ajungându-se în extremitatea estică la cota 690 (acesta este un punct extrem de important din punct de vedere strategic, întrucât oferă o largă panoramă asupra întregii văi a Săliştii). Panta estică a dealului coboară după aceea treptat spre valea Galeşului prin punctul numit de localnici „Zăpodie” 1

• Partea sudică este foarte abruptă şi deoarece pentru localnici exista pericolul real al prăbuşirii peste vatra satului a stâncilor desprinse din munte, a fost împădurită, acum mai bine de l 00 de ani, cu pini, care astăzi formează o adevărată pădure. Versantul nord-vestic este împădurit la rându-i, dar în mod natural, iar cel nordic este acoperit şi el de o pădure de fag şi din loc în loc de stejar.

Spre deosebire de versantul sudic, cel nordic are o pantă mai lină, cu porţiuni mai ospitaliere, pe care de altfel s-au şi amplasat vechile aşezări. De pe platoul dealului Căţănaş se poate supraveghea cu uşurinţă spre est bazinul Cibinului, care se poate vedea cu ochiul liber până în apropierea oraşului Sibiu, iar spre nord bazinul superior al Secaşului, cu o perspectivă până în apropierea oraşului Sebeş, aflat în judeţul Alba, ce se află în apropierea cetăţii dacice de la Căpâlna.

Aşezările de pe Căţănaş aparţin ambelor epoci ale fierului. Hallstattienii au ocupat porţiuni mai puţine şi mai restrânse ca suprafaţă şi nu au intervenit asupra formei terenului decât, cel mult, pentru amenajările fiecărei locuinţe în parte; în La Tene s-au construit terase, aşezarea fiind împărţită în două zone, una superioară (platoul superior) şi alta inferioară, constituită din cele 23 de terase. Versantul sudic al Căţănaşului, foarte abrupt, nu a avut nevoie de fonificaţii; în schimb, cel nordic şi cel vestic au impus constmirea a două valuri de apărare pentm ocrotirea incintelor. Primul dintre acestea este situat ceva mai jos decât cel de-al doilea şi ocoleşte întreaga aşezare, celălalt apără numai platoul superior. Accesul pe vârful dealului se face mai uşor prin partea de est (dinspre Galeş) de unde, traversând padina din punctul „Zăpodie” se ajunge pe o cărare (drumul antic) de pe versantul de nord. Dintr-un anumit punct această cărare este apărată de un val secundar care se ramifică din valul inferior al aşezării şi de unde, printr-o deschidere simplă se ajunge în incintă. A doua cale de acces, Ia fel de uşoară, este cea dinspre sud-vest, din vatra comunei Tilişca. Drumul antic de pe această parte se poate observa şi urmării fără greutate, pentru că şi-a păstrat foarte bine forma. Astfel, pornind din Tilişca (prin punctul numit de localnici „Hulă”) el urcă spre dreapta, face un puternic cot, după care îşi continuă urcarea pe partea dreaptă. La un moment dat se întoarce brusc la 1 80° şi după aproximativ 80 m coteşte spre est şi ondulându-se uşor, se îndreaptă spre incinta cetăţii. Odată ajuns în interiorul acesteia face mai întâi o buclă spre stânga şi se îndreaptă spre platoul superior în care ajunge în cea mai joasă şi îngustă porţiune a sa, unde se află turnul-locuinţă nr. 1 şi zona care ne interesează pe noi în acest studiu.

În vara anului 2004 a fost abordată latura de est a turnului-locuinţă nr. 1 , pentru a se observa modul de construcţie a zidului2. În ceea ce priveşte stratigrafia putem afirma că se observau următoarele straturi:

– în partea superioară un sol rezultat din măcinarea masivului de gresie, cu aspect nisipos şi cu multe resturi vegetale;

– în stratul următor au apărut fragmente de cărămizi prăbuşite din zid;

– în stratul de jos se observau pietrele căzute din emplectonul părţii de piatră a zidului şi lutul care lega iniţial aceste pietre;

Pe toată grosimea stratului de depuneri au apărut fragmente ceramice de mici dimensiuni datând atât din prima cât şi din a doua vârstă a fierului dovadă că ele au ajuns aici odată cu lutul folosit la emplecton sau la legarea zidului de cărămidă3.

În partea de est a secţiunii s-a putut observa cum stânca a fost cioplită pentru a se obţine un spaţiu mai larg în dreptul intrării în turn.

În partea de vest a secţiunii a fost descoperită intrarea în parterul turnului. Ea se află la o distanţă de 4 m faţă de colţul SE al turnului şi are o deschidere de 92 cm. În imediata apropiere a intrării, în faţa ei, pe nivelul de călcare au fost descoperite mai multe fragmente ceramice, dintre care şi trei vase întregibile: două fructiere şi o strecurătoare. Iar în interiorul intrării, lângă prag, a fost descoperită o cană foarte fragmentată. V asele sunt fragmentate datorită pietrelor de dimensiuni destul de mari ce au căzut din emplectonul zidului odată cu distrugerea fortificaţiei şi în acelaşi timp cucerirea ei de către romani. Vasele din exteriorul turnului au fost descoperite pe un pat format din lespezi de piatră de râu şi pământ bătătorit între ele pentru a se obţine un nivel orizontal al terenului, deoarece stânca este denivelată. Cana din inte1iorul intrării a fost descoperită pe un bloc de calcar ce este aşezat la intrare, dincolo de prag, pentru a se călca pe o suprafaţă orizontală. În rândurile ce urmează vom face o descriere a acestor piese: